×

Finalizarea proiectului „Bugetarea Participativă” – Implicare comunitară și rezultate durabile

Primăria s. Cimișeni anunță cu bucurie finalizarea proiectului „Bugetarea Participativă”, desfășurat cu succes în comunitate, având ca scop implicarea activă a tinerilor în procesul decizional și în îmbunătățirea spațiilor publice.

Proiectul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Național al Tineretului din Moldova (CNTM), iar la activitatea de încheiere am avut onoarea de a-i avea alături pe reprezentanții CNTM, Cristian Vizir și Grigore Rînja, care au apreciat munca echipei și rezultatele obținute în urma implicării locale.

Printre realizările proiectului se numără:

  • Achiziționarea scaunelor pliabile – utile pentru desfășurarea activităților comunitare;

  • Plantarea de copaci – un pas important pentru un mediu mai verde și mai sănătos;

  • Achiziționarea unei umbrele de exterior

În cadrul implementării, un rol important l-au avut și următorii membri ai comunității:

  • Pisarenco Valentina, primara satului Cimișeni, care a susținut inițiativa pe tot parcursul derulării;

  • Smoleac Ana, coordonator de proiect, care a gestionat cu responsabilitate fiecare etapă de implementare.

  • Cucinschi Diana, directorul grădiniței „Ghiocel”;

  • Gaideu Natalia, educatoare grădiniței ,,Ghiocel”;

  • Țurcan Marionela, membru activ al grupului de inițiativă „Nemarc Teens”;

Mulțumiri speciale se îndreaptă și către Domnul Scutelnic Alexandru și echipa de fotbal junior „Lupii Cimișeni”, precum și către Domnul Corcodel Ghenadi, pentru implicarea activă în activitățile de teren și sprijinul acordat tinerilor.

Acest proiect demonstrează încă o dată că implicarea cetățenilor, în special a tinerilor, aduce rezultate vizibile și durabile. Prin colaborare și inițiativă, putem construi împreună un viitor mai bun pentru s. Cimișeni.

Primăria s. Cimișeni adresează sincere mulțumiri tuturor celor implicați și își exprimă dorința de a sprijini și în continuare proiecte care consolidează spiritul civic și dezvoltarea comunitară.